minuna

Finnish

Pronunciation
  • Hyphenation: mi‧nu‧na
  • IPA(key): /ˈminunɑ/

Pronoun

minuna

  1. (personal) Essive form of minä.

Romanian

Etymology

From minune, from Latin mirio.

Verb

a minuna (third-person singular present minunează, past participle minunat) 1st conj.

  1. to astound, amaze, astonish
  2. to wonder, marvel at

Conjugation
    conjugation of minuna (first conjugation, -ez- infix)
infinitive a minuna
gerund minunând
past participle minunat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present minunez minunezi minunează minunăm minunați minunează
imperfect minunam minunai minuna minunam minunați minunau
simple perfect minunai minunași minună minunarăm minunarăți minunară
pluperfect minunasem minunaseși minunase minunaserăm minunaserăți minunaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să minunez să minunezi să minuneze să minunăm să minunați să minuneze
imperative — tu — — voi —
affirmative minunează minunați
negative nu minuna nu minunați

Synonyms

Derived terms
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.