înghiți

Romanian

Etymology

From an intermediate earlier form *înghiuți, from Late Latin ingluttīre, present active infinitive of ingluttiō, from Latin gluttiō, from gluttus. Compare Italian inghiottire.

Verb

a înghiți (third-person singular present înghite, past participle înghițit) 4th conj.

  1. to swallow, gulp down
  2. to breathe in
  3. (figuratively) to stomach (something/someone)
    Nu-l pot înghiți. - I can't stomach him.

Conjugation
    conjugation of înghiți (fourth conjugation, no infix)
infinitive a înghiți
gerund înghițind
past participle înghițit
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present înghit înghiți înghite înghițim înghițiți înghit
imperfect înghițeam înghițeai înghițea înghițeam înghițeați înghițeau
simple perfect înghiții înghițiși înghiți înghițirăm înghițirăți înghițiră
pluperfect înghițisem înghițiseși înghițise înghițiserăm înghițiserăți înghițiseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să înghit să înghiți să înghită să înghițim să înghițiți să înghită
imperative — tu — — voi —
affirmative înghite înghițiți
negative nu înghiți nu înghițiți

Derived terms
  • înghițire

See also
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.