ține

See also: tine, Tine, tíne, tîne, tiñe, and tinë

Romanian

Alternative forms

Etymology

From the original form ținea (a second-conjugation verb), from Latin tenēre, present active infinitive of teneō.

Pronunciation
  • IPA(key): /ˈt͡si.ne/
  • Rhymes: -ine

Verb

a ține (third-person singular present ține, past participle ținut) 3rd conj.

  1. to hold
  2. to keep
  3. to lean (against)

Conjugation
    conjugation of ține (third conjugation, past participle in -ut)
infinitive a ține
gerund ținând
past participle ținut
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present țin ții ține ținem țineți țin
imperfect țineam țineai ținea țineam țineați țineau
simple perfect ținui ținuși ținu ținurăm ținurăți ținură
pluperfect ținusem ținuseși ținuse ținuserăm ținuserăți ținuseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să țin să ții să țină să ținem să țineți să țină
imperative — tu — — voi —
affirmative ține țineți
negative nu ține nu țineți

Derived terms
  • ținere
  • țiitor
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.