săgeta

See also: sageta

Romanian

Etymology

From Latin sagittāre, present active infinitive of sagittō.

Verb

a săgeta (third-person singular present săgetează, past participle săgetat) 1st conj.

  1. to shoot or hit with an arrow
  2. to wound or kill with an arrow
  3. to dart

Conjugation
    conjugation of săgeta (first conjugation, -ez- infix)
infinitive a săgeta
gerund săgetând
past participle săgetat
number singular plural
person 1st person 2nd person 3rd person 1st person 2nd person 3rd person
indicative eu tu el/ea noi voi ei/ele
present săgetez săgetezi săgetează săgetăm săgetați săgetează
imperfect săgetam săgetai săgeta săgetam săgetați săgetau
simple perfect săgetai săgetași săgetă săgetarăm săgetarăți săgetară
pluperfect săgetasem săgetaseși săgetase săgetaserăm săgetaserăți săgetaseră
subjunctive eu tu el/ea noi voi ei/ele
present să săgetez să săgetezi să săgeteze să săgetăm să săgetați să săgeteze
imperative — tu — — voi —
affirmative săgetează săgetați
negative nu săgeta nu săgetați

Derived terms

See also
This article is issued from Wiktionary. The text is licensed under Creative Commons - Attribution - Sharealike. Additional terms may apply for the media files.